Vă invităm în data de 20 noiembrie 2013, orele 12, sala 7.1, să participați la workshop-ul organizat în cadrul Universității Petre Andrei din Iași, Facultatea de Economie.
Invitați vor fi: colega noastră Ionela Boșoteanu și directorul agenției de turism Icar Tours, Florin Bărhălescu.

Cea de-a treia conferință – Adopția unui copil – încântare sau dezămăgire – din seria celor organizate de Universitatea ”Petre Andrei” din Iași și Centrul de Dezvoltare Socială pe această temă, a prezentat mărturiile a două mame care au trecut prin această experiență unică. Este și cazul Anei Stafford, căsătorită în Statele Unite ale Americii, și care a explicat că nu a dorit să adopte un copil de etnie romă din motive de fertilitate, ci pur și simplu au vrut să facă acest pas cu mult timp înainte de căsătorie. ”Povestea noastră nu a început așa de frumos pe cât este acum. Asistenul social ne-a prezentat-o pe Ema și ne-a atenționat că are ceva probleme de sănătate. Era un bebeluș de opt luni care se comporta ca un nou născut, stătea doar culcată pe spate, nu știa să strângă în mână, nu făcea nimic. La început am crezut că are un handicap, nu știam că de fapt e întârziată dezvoltarea ei. Vroiam să o iau în brațe dar ea mă respingea. În prima noapte, în care am avut-o la noi, am mers de trei ori la urgențe pentru că voma și avea diaree. Doi ani de zile ne-au trebuit să o putem pe picioare”, a mărturisit Ana Sttaford. În ceea ce privește momentul în care i-a dezvăluit fetiței că este abandonată, Ana a declarat că ”de la bun început i-am spus că ea a crescut în burtică la o altă femeie. Nu am făcut un eveniment din a-i spune că noi am înfiat-o. I-am dezvăluit treptat, am vorbit mult despre adopție”. De partea cealaltă, Annie Bivlet a povestit că nu a venit din Franța cu gândul de a înfia un copil. ”Nu m-am gândit nici o clipă că voi adopta, mai ales că nu sunt căsătorită și sunt de părere că un copil trebui să aibă ambii părinți alături”, a mărturisit aceasta. Totuși, recunoaște că Maria, fetița pe care a înfiat-o, ”a început să întâmpine probleme de adaptare din momentul în care a început să meargă la școală, în Franța, pentru că a observat că are un accent diferit față de ceilalți copii. În dese rânduri, pentru că nu i-am spus de la bun început nu eu sunt mama ei naturală, se întreba de ce a mai născut-o mama ei dacă a abandonat-o? De ce nu a avut grijă de ea?”, a completat Annie Bivlet.
Importanța specialiștilor în acest proces, în momentul în care un copil își respinge părinții adoptivi, a fost subliniat și de către Elles van der Beeck, reprezentanta Fundației Izvor. ”Voi, care sunteți specialiști aveți ochii deschiși către părinții care adoptă copiii abandondonați, pentru că duc o muncă titanică. E foarte dureros să te lupți, zi de zi, cu un copil care în casă e un tiran, iar afară e drăguț cu toată lumea”.