Caravana consilierilor, prin care cele 10 organizatii fondatoare a FONSS-Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale- doresc sa demonstreze consilierilor locali si judeteni ieseni ca investitia in servicii sociale este singura cale de rezolvare a problemelor sociale pe termen lung a avut deja o prima oprire.

Primul grup de consilieri locali care au mers in CARAVANA CONSILIERILOR pentru a vedea, la fata locului, schimbarile realizate in viata beneficiarilor prin programele sociale, ale ONG-urilor, au fost Danga Marius, Matasaru Daniel, Ostaficiuc Marius si Sandu Vasile.

Pe traseul ales, Organizatia Salvati Copiii Iasi- Fundatia Star of Hope Romania- ambele membre ale FONSS, cei patru consilieri au relationat direct cu beneficiarii celor doua organizatii si au aflat problemele cu care acestia se confrunta.

Str. Cicoarei- sau cartierul Dalas, aflat la limita dintre Iasi si Miroslava, este spatiul in care cca 500 de copii, alaturi de familiile lor, isi traiesc viata in locuinte improvizate, fara utilitati. Unii nu exista in nici un document, altii nu au fost niciodata la scoala, pentru altii agonisirea catorva banuti din vanzarea de PET-uri sau cautatul de hrana in gunoi, sunt singurele modalitati in care pot trai de azi pe maine. Salvati Copiii, organizatie cu 25 de ani de experienta, prin proiectul Scoala Mobila ii apropie de lume, de carte, de normalitate. Daca parintii lor au ajuns acolo in urma unor decizii sau intamplari, de care sunt responsabili macar in parte, copiii din Dalas nu au ales sa traiasca asa, iar interventia asupra familiei si a lor implicit, ar putea sa salveze cele 500 de suflete de aceasi viata ca a parintilor lor.

 Pe langa efortul salutar pe care il face Salvati Copiii Iasi pentru copiii de aici, societatea ieseana trebuie sa adopte solutii de insertie, de munca pentru parinti, cazare civilizata. Salut initiativa FONSS de a prezenta consilierilor situatia aceasta si cred ca poate ajuta ca fiecare dintre noi sa realizeze ca avem nevoie de solutii pentru cei de aici, pentru astfel de oameni.” – Marius Danga, consilier local mun. Iasi.

 „Nu poti fi indiferent, ai vrea sa ii vezi salvati. Nu am mai vazut asa ceva pana acum. Voi incerca, la randul meu, prin calitatea de consilier, sa sensibilizez autoritatile, pentru a fi realizata sistematizarea”- Sandu Vasile, consilier local mun. Iasi.

“Din punct de vedere urbanistic, Primaria Mun. Iasi incearca sa sistematizeze aceasta zona, dar nu problema urbanistica este atat de importanta cat problema acestor copii care nu au, toti, parintii langa ei. Cei din ONG incearca sa gaseasca solutii, iar noi, consilierii, suntem un partener de dialog, vom fi aproape de ei. Apreciez ce se face si mi-as dori sa fac mai mult.” Marius Ostaficiuc, consilier local al mun. Iasi.

La Centrul de zi pentru copii cu dizabilitati al Fundatiei Star of Hope Romania, o organizatie neguvernamentale ieseana cu peste 23 de ani de activitate in asistenta copiilor cu dizabilitati, dupa o vizita scurta, trei dintre consilierii veniti in Caravana Consilierilor s-au intalnit cu beneficiarii si parintii acestora.

De la lipsa de accesibilizare corespunzatoare a primariei Municipiului Iasi si a altor cladiri publice din Iasi, la faptul ca, desi s-au refacut trotuarele, zonele accesibilizate pentru persoane cu dizabilitati sunt incorect realizate, discutiile au fost un schimb de informatii privind problemele pe care le au de intampinat persoanele cu dizabilitati si care ar putea fi rezolvate cu implicarea consilierilor locali.

Mai mult chiar, s-a discutat si despre faptul ca desi accesibilizate, unele mijloace de transport nu pot fi utilizate de persoanele cu dizabilitati locomotorii deoarece soferii nu coboara scarile sau rampele. Unul dintre mesajele importante transmise catre consilieri a venit si din partea parintilor care au explicat ca astfel de ONG sunt pentru ei foarte necesare, tocmai de aceea autoritatile trebuie sa intreprinda tot ce este posibil pentru a le sprijini.

Dna Aurora Vatamaniuc, manager Star of Hope a adaugat ca doar 80% din sursa de finantare a organizatiei este din Suedia, comunitatea investind prea putin in sustinerea acestor servicii.

„Sunt aici in calitate de consilier local, pentru a da un semnal, in ideea ca parteneriatul cu societatea civila, cu ONG care actioneaza pe segmente precise, ne intereseaza. Ne dorim o societate civila puternica, un partener adevarat de dialog, si in acelasi timp, sa transferam in timp, o parte din responsabilitatile asumate in acest moment de institutiile statului, catre acesti parteneri, care, bineinteles, cu o finantare corespunzatoare sa rezolve partial aceste probleme ale societatii noastre”- a declarat Daniel Matasaru, consilier local mun. Iasi.

Caravana consilierilor va continua pana in 1 iunie 2015, si va permite organizarea de vizite de studiu ale consilierilor locali si judeteni, la ONG membre FONSS, pe urmatoarele trasee: Traseul 1- Fundatia Bethany – Asociatia Alternative Sociale; Traseul 2- Asociatia Salvati Copiii Iasi-Fundatia Star of Hope Romania; Traseul 3- Fundatia Iosif – Fundatia Alaturi de Voi Romania; Traseul 4 – Centrul Diecezan Caritas Iasi– Fundatia COTE si Traseul 5 – Fundatia World Vision.

Pe facebook Vocea ONG gasiti fotografii de la vizite si pe canalul de youtube Vocea ONG mesajele publice filmate cu la fiecare consilier care a fost in caravana.

Caravana consilierilor se desfasoara in cadrul proiectului „Vocea ONG pentru comunitate” finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania, implementat la nivelul regiunii Nord Est, de catre un consortiu de organizatii din Iasi – Fundatia “Alaturi de Voi” Romania – lider, Asociatia Alternative Sociale, Asociatia Salvati Copiii Iasi, Centrul de Dezvoltare Sociala, Centrul Diecezan Caritas Iasi, Fundatia COTE, Fundatia Iosif, Fundatia Serviciilor Sociale Bethany, Fundatia Star of Hope Romania si Fundatia World Vision Romania – toate membre in Comisia ONG din cadrul Consiliului de Dezvoltare Economica si Sociala a judetului.

Pentru detalii privind evenimentul sau alte informatii referitoare la proiect poate fi contactata -Mihaela Munteanu, director de dezvoltare si comunicare ADV Romania, tel. 0740-513864, email: mihaela.munteanu@alaturidevoi.ro.

 Pentru informatii oficiale despre granturile SEE si norvegiene, accesati: www.eeagrants.org .

Sursa: VoceaONG