Un nou proiect, care vine în sprijinul angajaților dar și al angajatorilor, a fost lansat ieri, 19 mai 2021. FACT – Formarea Angajaților prin Consiliere și Training este co-finanțat prin Programul Operațional Sectorial Capital Uman 2014 – 2020 / 726/6/12/133989 și este implementat de Centrul de Dezvoltare Socială T&CO, în parteneriat cu Fundația Alături de Voi România (Partener 1) și Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina (Partener 2), în perioada 30 martie 2021 – 29 martie 2022.

Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea capitalului uman și creșterea calității forței de muncă pentru un număr de 652 angajați, din regiunile Nord Est pe o piață a muncii modernă, flexibilă și inclusivă, prin participarea la programe integrate de formare profesională și consiliere profesională.

La conferința de lansare a proiectului au fost prezenti reprezentați ai administrației publice locale, reprezentați ai ONG-urilor și angajatorilor. Adina Gîrjan, subprefectul Județului Iași, a transmis sprijinul instituției în implementarea proiectului. Este o plăcere să fiu, din nou, alături de dumneavoastră. Salut dorința Centrului de Dezvoltare Socială T&CO, a Fundației Alături de Voi România și a Asociației pentru Parteneriat Social Bucovina de a oferi permanent oportunități de formare. Trainingurile și cursurile de formare profesională continuă reprezintă modalități eficiente pentru cresterea capacitatii organizationale, iar îmbunătățirea continuă a activitatii unui angajat îl va determina să își continuie activitatea în cadrul instituției angajatoare”.

Prof.univ.dr. Sorin Bocancea, Rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași, a precizat faptul că astfel de proiecte sunt foarte utile și pentru comunitățile academice. „Un nou proiect. UPA nu este la primul parteneriat cu Centrul de Dezvoltare Socială. Avem acum si un proiect care se adresează angajaților. Astfel de proiecte au avantajul că pot realiza mult mai rapid nevoia de profesionalizare sau recalificare decât o pot face unele instituții abilitate ale statului. Viitorul este al acestor forme de școlarizare. Mă bucură că angajații de la UPA beneficiază deja de aceste programe. Suntem parteneri de drum lung. Mult succes proiectului și aplicanților și să ne fie de bine și nouă, beneficiarilor”.

Anca Tompea, managerul de proiect, a subliniat faptul că proiectul FACT își propune atingerea unor indicatori mari. Titlul proiectului este unul sugestiv pentru ceea ce urmează să facem. Este important ca angajații să fie performanți și să înțeleagă ca digitalizarea este esențială în dezvoltarea lor profesională. Ne bucurăm de un parteneriat responsabil și puternic pentru regiunea de Nord-Est în cadrul acestui proiect”.

Un aspect inovativ în acest proiect il va reprezenta organizarea unui Centru de Bune Practici Inovative (CPI), în cadrul căruia se vor desfășura activități care vizează, pe de-o parte, creșterea participării la programele de formare profesională continuă cât și pentru oferirea unui sprijin educațional individualizat, inclusiv prin activități de cooperare transnațională și transfer de bune practici.

Partenerul 1 – Fundația Alături de Voi România va organiza patru programe de formare profesională continuă și va asigura și partea de consiliere profesională pentru cei 652 de angajați din grupul țintă. Mă bucură această oportunitate pe care FACT o aduce regiunii Nord Est. Vrem să ajutăm angajații să ajungă la un alt nivel de formare profesională, iar în acest sens avem o serie de cursuri de formare profesională care sunt la mare căutare pe piața muncii. Vrem să vedem și cui i se potrivește acest proiect. Din acest motiv vom încerca să avem contact cu un număr și mai mare de angajați decât cel prevăzut de grupul țintă al proiectului”, a precizat Angela Achiței, Președintele Fundației Alături de Voi România.

Vasile Gafiuc, președintele Asociației Institutul pentru Parteneriat Social BucovinaPartenerul 2, a precizat faptul că „FACT este un proiect ambițios tinând cont de vremurile le care le trăim. Fiind furnizori de formare profesională a fost ușor, pentru noi, să spunem da unui astfel de proiect. Avem zone rurale unde angajatul necalificat este la modă. Știm că lucrul cu oamenii nu este intotdeauna ușor, dar mizăm foarte mult și pe angajatori și deschiderea lor față de proiectul nostru”.

La conferință a fost prezentă și doamna Gabriela Porochniuc, Inspector AJOFM Suceava, care a subliniat utilitatea unui astfel de proiect în regiunea de Nord Est. „Este bine venit acest proiect pentru persoane angajate. Noi am început deja o campanie de promovare a proiectului pentru că vine ca o soluție foarte bună pentru angajatori, pe care noi, cei de la AJOFM nu le-o putem pune la dispozție. Vă doresc mult success!”.

Detalii tehnice:

Perioada de implementare a proiectului: de la 30 martie 2021 – 29 martie 2023

Proiectul cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și are o valoare totală de 4.708.567,58 lei.

 

Informații suplimentare legate de proiect:

Manager: Anca Tompea

Tel: 0758 028 613

www.fact.centruldezvoltaresociala.ro